Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

Întrevedere cu reprezentanții companiei germane „Messe Frankfurt”

Publicat:Fri, 09/08/2019 - 20:39

La data de 08 august 2019 a avut loc întrevederea diplomaților Biroului comercial-economic al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă (dnei Oxana Greceanîi, dlui Eugeniu Chistol și drei Daniela Dumitraș), cu dna Victoria Harlamova, Conducătorul direcției expozițiilor naționale și dl Alexei Nikulin, Conducătorul expozițiilor naționale al companiei „Messe Frankfurt RUS” (filiala companiei germane „Messe Frankfurt” în Federația Rusă specializată în organizarea expozițiilor).

În cadrul discuțiilor cu reprezentanții companiei, a avut loc un schimb constructiv de opinii vis-a-vis de modalitățile de cooperare în vederea promovării pe piața Federației Ruse, prin intermediul expozițiilor organizate de către „Messe Frankfurt RUS”, a produselor moldovenești din sectoarele economice cu potențial înalt de export.

Pe parcursul întrevederii reprezentanții companiei au relatat despre ofertele expoziționale organizate în Moscova, în particular despre expoziția „International Commodity Fair”. Partea moldavă și, în special, producătorii din Republica Moldova, au fost invitați să examineze posibilitatea de a participa la activitățile evenimentului economic prenotat.

La rîndul său, Biroul comercial-economic al Ambasadei a realizat o prezentare a potențialului de afaceri, investițional și turistic al Republicii Moldova. Consecutiv, reprezentanții companiei au fost invitați să viziteze evenimentele cu caracter economic, desfășurate în Republica Moldova.