Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

Evenimente culturale la Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

Publicat:Wed, 18/12/2019 - 15:05

La 14 decembrie curent, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a fost gazda a doua evenimente culturale, cu implicarea nemijlocită, a studenților originari din Moldova, care își fac studiile la instituțiile superioare de învățământ din orașul or. Moscova.

Astfel, la inițiativa Direcției generale Relații externe UTA Găgăuzia, cu suportul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost organizată, în incinta misiunii diplomatice, o reuniune de prietenie a tinerilor veniți la studii în or. Moscova din UTA Găgăuzia. Secretarul III al Ambasadei Cristina Bodrug, a salutat oaspeții prezenți, i-a felicitat cu evenimentul și cu ajunul sărbătorilor de iarnă, inclusiv și i-a invitat spre participarea la masa rotundă. . Evenimentul cu tematica: “25 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuz-Yeri”, a fost moderat de către studentele Vlada Dimitrioglo și Olga Novacilî, care își fac studiile la Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Moderatoarele au vorbit despre istoria, evoluția pe plan economic și comercial, limba și cultura Unității Teritoriale.

Evenimentul, care a urmat, devine treptat o tradiție în Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă. Așa dar, al doilea an consecutiv, în preajma sărbătorilor de iarnă, misiunea diplomatică, de comun cu Dna Olga Cebotari, Președintele Centrului pentru susținerea tinerilor moldoveni organizează o Victorină de Crăciun, în cadrul căreia tinerii originari din Moldova, studenți ai prestigioaselor Universități din or. Moscova participă la jocul intelectual “Ce?Unde?Când?”. Evenimentul a fost moderat de către studentul Universității ruse a Prieteniei între popoare (RUDN), Vlad Levșencov, care a pregătit un șir de întrebări despre tradițiile, cultura, cinematografia, istoria, geografia Moldovei și altele.

Format din trei echipe studențești, evenimentul a fost petrecut într-o atmosferă veselă de sărbătoare, în marea finală ieșind echipa Universității de Economie G.V.Plehanov. La jocul intelectual au participat și alte două echipe – MGIMO de comun cu Academia Diplomatică al MAE rus, precum și echipa studențească RUDN.