Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

Ziua Universală a Iei!

Publicat:Fri, 25/06/2021 - 13:24

Devenită deja o tradiție frumoasă, ca și anii precedenți la 24 iunie Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, marchează Ziua Universală a Iei!

Ia este o cămașă tradițională de sărbătoare, decorată cu diverse motive geometrice sau inspirate de natură și a cărei tehnică de confecționare s-a transmis din generație în generație. Iile au fost purtate de actriţe celebre, fiind de asemenea produse ale caselor de modă cu renume precum Chanel, Jean Paul Gaultier, Yves Saint Laurent, etc.

Aureliu Ciocoi, șeful diplomației moldovene, susține că „În scopul recunoașterii pe scară internațională, precum și pentru protejarea valorii culturale a iei, Republica Moldova și România au întreprins demersuri comune de recunoaștere internațională a valorii culturale a cămășii tradiționale, prin includerea în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Diplomația Republicii Moldova continuă prin eforturi concertate să popularizeze portul nostru național, ia, ajungând cap de afiș numeroaselor evenimente în capitalele unde sunt instituite ambasadele noastre, iar diaspora o poartă cu mândrie în toată lumea”.

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură al unui popor, o recapitulare simbolică a istoriei lui de la origini și până în prezent!

Ia tradițională este celebrată în Moldova și în orice colț al lumii s-ar afla. Din cele mai străvechi timpuri, această bluză tradițională este un simbol al vieții moldovenești.