Durata serviciului: 15 minute
Programarea este obligatorie: Un solicitant = o programare. Dacă se solicită concomitent perfectarea cărții și pașaportului se vor face 2 programări separate, una pentru carte, a doua pentru pașaport.
Pentru adulți
- în termen de circa 70 zile - 30 euro
- în termen de circa 40 zile - 45 euro
Documentare primară (inclusiv și pentru minori cu vârsta între 16 și 18 ani)
- în termen de circa 70 zile - 24 euro
- în termen de circa 40 zile - 45 euro
Carte de identitate provizorie
- în termen de circa 40 zile - 26 euro
Plata este efectuată în ruble rusești conform ratei comerciale de schimb valutar la data achitării/prestării serviciului.
Cartea de identitate se eliberează la solicitare în următoarele situații:
- La prima documentare (adulți sau minori cu vârsta între 16 și 18 ani).
- Schimbarea, modificarea, rectificarea sau completarea datelor personale (cu prezentarea documentelor doveditoare, eliberate de autoritățile RM, despre schimbarea datelor personale cum ar fi: certificat de căsătorie, certificat de schimbare a numelui, etc).
- Expirarea termenului de valabilitate.
- Declararea pierderii, furtului sau în caz de deteriorare.
- Radierea de la domiciliu.
- Dobândirea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova (notă: în cazul persoanei care a dobândit/redobândit cetățenia RM, cererea pentru perfectarea buletinului de identitate poate fi depusă la Ambasadă doar cu condiția, că solicitantul a deținut anterior permis de ședere în RM sau are înregistrare la domiciliu în RM).
- Constatarea neconformităților, falsurilor în înscrisurile din documente, furtului de identitate și identității false.
- Buletinul de identitate expirat cu fișa de însoțire (în cazul declarării pierderii sau furtului buletinului de identitate, titularul depune o declarație în acest sens).
- Pașaportul valabil sau expirat (doar în cazul primei documentări a persoanei cu buletin de identitate).
- Buletinul de identitate sau pașaportul valabil al unui din părinți (dacă se solicită buletin de identitate pentru copil până în 18 ani). În cazul când părintele la fel are buletinul de identitate expirat sau pierdut – se admite depunerea concomitentă a părintelui împreună cu copilul minor.
- Actul de identitate de uz intern, după caz, pașaportul de tip sovietic (modelul anului 1974), aflat în posesie ce urmează a fi schimbat.
- Certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat de divorț (eliberat pe numele solicitantului), certificat de deces al soțului/soției, certificat de schimbare a numelui și/sau prenumelui, avizul cu privire la anularea, modificarea și/sau completarea actului de stare civilă (după caz).
- Documente necesare pentru înregistrarea la domiciliu sau la reședință sau, după caz, pentru modificarea, rectificarea sau completarea adresei de domiciliu.
- Dovada de achitare a taxelor (detalii, la rubrica Taxe consulare și aferente).
- Buletinul de identitate este valabil de la naștere până la 10 ani / de la 10 pînă la 16 ani / de la 16 pînă la 25 ani / de la 25 pînă la 45 ani / de la 45 de ani – pe viață.
- Buletinul de identitate se utilizează doar în Republica Moldova, cu unele excepții.
- În buletinul de identitate al părintelui nu se includ datele despre copil. La fel, nu se includ datele despre starea civilă a solicitantului.
- La prima documentare, minorii și persoanele plasate sub tutelă sau curatelă se identifică de către reprezentantul legal în temeiul declarației pe propria răspundere, depuse în scris în fața persoanei responsabile din cadrul misiunii diplomatice și oficiului consular al Republicii Moldova.
- Dacă persoana nu dispune de actele necesare pentru perfectarea buletinului de identitate (nu a ridicat certificatul de divorț, nu a transcris căsătoria/divorțul/schimbarea datelor personale/nașterea copilului) se eliberează buletin de identitate provizoriu cu termen de valabilitate de 1 an, în decursul căruia se solicită a fi transcrise toate actele necesare.
- Persoana care a fost radiată de la adresa precedentă și/sau nu are posibilitatea de a fi înregistrată la domiciliu sau reședință în Republica Moldova obține buletinul de identitate fără mențiunea dată.
- Fișa de însoțire este parte componentă a buletinului de identitate. În cazul pierderii fișei de însoțire poate fi depusă cerere de perfectare separată doar a fișei de însoțire.
- Cererea de perfectare a buletinului de identitate poate fi depusă concomitent cu cererea de perfectare a pașaportului – programarea se face separat pentru fiecare act de identitate.
- În cazul minorului se solicită prezența doar a unui părinte, cetățean al RM, la adresa în RM al căruia va fi înregistrat minorul.
- Dosarul solicitantului se expediază către Agenția Servicii Publice care examinează cererea și perfectează buletinul de identitate.
- Cazuri în care cetățeanului nu este perfectat buletinul de identitate (se perfectează doar pașaport biometric):
1. Aprobarea emigrării autorizate, confirmate prin aplicarea ștampilei/înscrisului respectiv în pașapotrul cetățeanului.
2. Neperfectarea de către cetățean până la majorat (18 ani) a buletinului de identitate, dar care deține acte de identitate ale altui stat (pașaport al cetățeanului FR) sau dovada domicilierii pe teritoriul Federației Ruse (permis de ședere FR).
