Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

Ambasadorul Lilian Darii a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon, precum și copiile scrisorilor de acreditare Viceministrului afacerilor externe a Republicii Tadjikistan, Sodiq Imomi.

Publicat:Thu, 09/03/2023 - 15:42

9 martie 2023, Dușanbe – Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Tadjikistan, Lilian Darii, a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui tadjik, Emomali Rahmon. În cadrul ceremoniei, care s-a desfășurat la Palatul Națiunii din Dușanbe, și-au prezentat scrisorile de acreditare și ambasadorii SUA, Turciei, Statului Qatar, Republicii Irlandeze, Portugaliei, Republicii Cipru, Republicii Chilie, Republicii Uganda și Noii Zeelande.

În cadrul discursului său, Președintele Rahmon a adresat sincere felicitări tuturor ambasadorilor pentru numirea lor în această funcție de înaltă responsabilitate și a declarat cu încredere că activitatea ambasadorilor este un factor important în eficientizarea, dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și a cooperării multifațetate dintre statele noastre.

Referindu-se la Republica Moldova, Președintele Rahmon, a amintit despre celebrarea în anul curent a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre statele noastre, specificând că Republica Moldova și Republica Tadjikistan au capacitatea să identifice noi domenii de cooperare spre beneficiul ambelor părți.

În aceiași zi, Ambasadorul Lilian Darii, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare, viceministrului afacerilor externe a Republicii Tadjikistan, Sodiq Imomi.

În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la problemele de actualitate ale relațiilor moldo-tadjice, precum și cooperarea în cadrul organizațiilor regionale și internaționale. La fel, au fost discutate perspectivele de creștere a schimburilor comerciale bilaterale, inclusiv prin organizarea următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economică, comercială și tehnico-științifică.

Notă. Fotografiile au fost preluate de pe siturile oficiale ale Președintelui Republicii Tadjikistan și Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Tadjikistan.