ANUNȚ

Guvernul Republicii Moldova a decis prelungirea, până la 30 iunie 2023, a valabilității tuturor pașapoartelor pentru călătorii în străinătate, care a expirat sau expiră în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022. Această hotărâre a Guvernului Republicii Moldova a intrat în vigoare la 1 iunie 2022.
Prin urmare, începând cu 1 iunie 2022, valabilitatea pașapoartelor pentru călătorii în străinătate, care se încadrează în categoria menționată, este prelungită automat fără modificarea datei de expirare a valabilității acestora și fără aplicarea unei ștampile suplimentare de prelungire a valabilității acestor pașapoarte. În consecință, deținătorii pașapoartelor respective nu vor trebui să îndeplinească formalități suplimentare nici la autoritățile naționale competente, nici la misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova în străinătate.
Pașapoartele menționate pot fi utilizate în mod obișnuit în scopul trecerii frontierelor statelor, precum și pentru alte activități legale, inclusiv cele legate de dreptul de ședere sau îndeplinirea formalităților necesare obținerii unui astfel de drept.
