Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

La Moscova a avut loc ședința Consiliului Economic al CSI

Publicat:Tue, 28/09/2021 - 15:23

28 septembrie 2021, Moscova – La data de 24 septembrie 2021, în capitala rusă s-a desfășurat cea de a 91-a ședință a Consiliului Economic al Comunității Statelor Independente (CSI).

Agenda ședinței a cuprins diverse aspecte ale cooperării economice între statele membre CSI. Membrii Consiliului Economic al CSI au efectuat un schimb de opinii cu privire la cele mai importante probleme de cooperare economică dintre statele-membre ale CSI, despre perspectivele de interacțiune dintre organismele sectoriale și sarcinile cheie cu care se confruntă statele și Comitetul executiv al organizației.

Astfel, au fost discutate problemele de actualitate ale cooperării economice din CSI și luate decizii în ceea ce privește domeniul utilizării energiei atomice în scopuri pașnice, cercetarea, utilizarea și protejarea resurselor subterane, dezvoltarea strategică a transportului feroviar, cooperarea în domeniul tehnologiilor și inovării, dezvoltarea sectorului agroindustrial, asistența medicală pentru funcționarii și angajații organelor CSI, precum și cele ce țin de examinarea rapoartelor de activitate și finanțarea activităților organizației.

La ședința Consiliului Economic al CSI, din partea Republicii Moldova au participat Sergiu Goncerenco, Însărcinat cu afaceri a.i. și conducător al delegației, Oxana Greceanîi, Ministru consilier, Eugeniu Chistol, Consilier precum și Valentin Lozovanu, Secretar III. 

Următoarea ședință a Consiliului Economic CSI va avea loc la 10 decembrie 2021, la Moscova.