Participarea Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon la slujba religioasă la mănăstirea ”Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Moscova

La 7 martie curent, de ziua pomenirii Fericitei Matrona de Moscova, Președintele Republici Moldova Igor Dodon, împreună cu soția Galina, a participat la Sfânta Liturghie la mănăstirea ”Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Moscova.
Liturghia a fost săvârșită de Preafericitul Patriarh Kirill, care a fost asistat de un sobor de preoți, inclusiv Episcopul Ioan de Soroca.
După serviciul divin Președintele Dodon a avut o discuție cu Patriarhul Kirill privind situația din Moldova, Biserica Creștină, susținerea familiei și a valorilor tradiționale.
În timpul vizitei la Moscova Șeful statului a purtat discuții cu președintele Comitetului Dumei de Stat pentru relații internaționale, Leonid Sluțkii și Ombudsmanul pentru drepturile omului în Federația Rusă, Tatiana Moscalikova.
Ambasadorul Andrei Neguța l-a însoțit pe Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, a acordat asistență protocolară delegației șefului statului.

