Vizita Președintelui Igor Dodon la Moscova.

La 04 august curent, Președintele Republicii Moldova Igor Dodon s-a aflat la Moscova. La administrația Președintelui Rusiei, a avut loc o întrevedere cu Dmitrii Kozak, șef-adjunct al administrației prezidențiale, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
Înalții demnitari au discutat amănunțit întreg spectru a relațiilor bilaterale la etapa actuală – convocarea ședinței comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică în octombrie curent; reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în valoare de 200 mln. euro pentru susținerea bugetului Moldovei; asigurarea în continuare a exportului de mărfuri spre Rusia și mărirea numărului de autorizații pentru trimestrul III al a.2020 pentru transportatorii moldoveni; acordarea Moldovei unui ajutor umanitar sub formă de motorină în scopul susținerii producătorilor moldoveni ce au suferit de secetă; susținerea cetățenilor și a diasporei moldave din Rusia în condițiile restrictive de luptă cu coronavirusul; problemele energetice și activitatea complexului hidroenergetic nistrean; reglementarea diferendului transnistrean și altele.
La Moscova Președintele Igor Dodon a purtat și discuții cu înalți funcționari din Guvernul Federal și Adunarea Federală (Parlamentul) țării.
Discuțiile utile de la Moscova au permis actualizarea dialogului moldo-rus și luarea unor decizii importante pentru economia țării și cetățenii moldoveni de pe teritoriul Rusiei.
Ambasada a acordat suportul necesar șefului statului, iar ambasadorul Andrei Neguța l-a însoțit la întrevederi.
