Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă

A A A

Întâlnirea la Ambasadă a ansamblului de dans ”Gloria Flamenco”

Publicat:Wed, 05/02/2020 - 15:56

Cu ocazia desfășurării la 1-2 februarie curent, în or. Moscova a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de dans flamenco pentru copii ”FLAMENKITA - 2020”, Casa flamenco ”Flamenqueria” din Federației Rusă, a organizat un concurs internațional cu participarea a 140 de copii din mai multe școli de dansuri din Rusia, Bulgaria și Moldova.

Republica Moldova a fost prezentată de către unicul ansamblu de dans flamenco din țara noastră ”Gloria Flamenco” (Centrul Educației Estetice ”Lăstărel”), conducător artistic – Marta Madan, coreograful Anastasia Lozovschi, coreograful Tatiana Tanasoglo, diplomat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

La 03 februarie, la invitația Ambasadorului Andrei Neguța, Ambasada Republicii Moldova din Federația Rusă, a fost vizitată de către tinerii dansatori și pedagogii lor. Șeful misiuni diplomatice a povestit celor mici despre serviciul diplomatic, sarcinile și funcțiile acestuia și a oferit o masă dulce în sala de protocol a Ambasadei.

La rândul său, copiii au relatat cu mândrie despre succesele obținute la Festivalul de dans ”FLAMENKITA - 2020”. Participanții din Moldova, cu vârstele cuprinse de la 5 la 15 ani, au evoluat la 10 categorii de dansuri și au obținut locurile de top. Așadar, 6 numere de dans au obținut locul 1 (aur) și 4 cupe;4 numere de dans – locul 2 (argint);3 numere de dans – locul 3 (bronz).

Ambasada Republicii Moldova din Federația Rusă aduce sincere felicitări artiștilor unicului ansamblu de dans flamenco din țara noastră și le dorește succese și noi performanțe!